Filmul este plasat la începutul secolului al XV-lea, în Rusia și este alcătuit din 8 părți, fiecare centrându-se pe un anumit moment din viața lui Andrei Rubliov, pictor de icoane.

Tarkovski alege să-și concentreze atenția asupra acestei figuri culturale bine cunoscută în Rusia, fiind considerat primul lor artist cunoscut și unul dintre cei mai buni pictori medievali. Regizorul a fost nevoit să aibă o implicare mare în realizarea genezei personajului său central, datorită faptului că nu sunt cunoscute multe aspecte legate de viața lui, ci numai câteva lucrări care au supraviețuit de-a lungul secolelor. Acest film nu urmărește numai viața unui pictor, ci este și despre cum omul, în ciuda perioadei dificile pe care o trăiește, poate supraviețui și triumfa în fața dificultăților societății și a politicii contemporane.

Andrei Rublev (1969 USSR) aka Andrey Rublyov aka The Passion According to Saint Andrew
Directed by Andrei Tarkovsky

Cu toate că Rubliov este călugăr, Tarkovski îl scoate din cadrul mănăstirii, obligându-l să se confrunte cu realitatea austeră și confuză în care trăiește.

Filmul propune meditația asupra relației dintre creatorul de artă și epoca în care trăiește.

În prolog acest lucru este prezentat, în ancadramentul zidurilor albe ale unei catedrale, prin inițiativa unui țăran de a se ridica deasupra nivelului pământului cu ajutorul unui balon cu aer cald. Încă din acest punct creatorul este împiedicat de normele pe care societate în care trăiește le impune, pe măsură ce oamenii se pregătesc de lansarea balonului, putându-se observa persoane pe cai venind spre ei amenințător și înarmați.

Din prima scenă a filmului,  ca urmare a înălțării balonului, se remarcă mișcările extravagante de cameră și puterea compozițională într-un context spațio-temporal destul de vag.

Una dintre cele mai uimitoare cadre ale filmului este momentul lansării balonului, când imaginea se derulează în josul ferestrei de unde a fost lansat balonul, urmărind mai întâi sculpturile sfinților de pe peretele catedralei, apoi spre sol unde oamenii priveau ridicarea balonului fără să mai poată interveni în parcursul acestuia.

Înălțarea balonului la cer face referire la înălțarea ființei umane prin artă. Tarkovski reușește să surprindă acest lucru pe peliculă, cu ajutorul cadrelor filmate din perspectiva omului ridicat la cer cu balonul. Trecerea de la sculpturile albe ale sfinților la oamenii care privesc spre cer, arată trecerea de la sublimul, absolutul atins de artistul prin care se exprimă divinitatea, la omul reprezentant al pământescului, materialului, care privește spre puterea divină, însă fără a o putea înțelege. Prăbușirea balonului face astfel trimitere la denigrarea creatorului și a creației, arta nefiind apreciată și acceptată de către oamenii de rând.

În partea a 7-a a filmului este urmărită evoluția unei alte creații, clopotul, pe care și-o însușește Boriska, acesta fiind singurul rămas în viață dintr-un sat întreg care fusese pustiit de ciumă. Fiu de clopotar, acesta susține că numai el știe ”secretul turnării clopotelor”, asumându-și lucrarea, răspunzând de ea cu prețul vieții.

Fiind posedat de demonul creator, Boris se dedică întru totul făuririi clopotului, lucrare ce durează un an. Când aceasta este gata în fervoarea generală stârnită de bătaia clopotelor, Boris se retrage plângând.

Frământarea interioară care-l cuprinde este datorată faptului că acesta nu cunoștea secretul turnării clopotului, privind dangătele acestuia ca pe o minune. Intervenția puterii divine în actul creator este astfel cea care ghidează și manevrează meșterul fără să-i lase răgaz să se odihnească până ce opera nu este dusă la bun sfârșit. Epuizat și surprins de propria creație ,Boris ,cade pradă lacrimilor. Impresionat de ardoarea cu care lucrase, Andrei, care asistase la febra făuririi clopotului, îl consolează, rupând astfel legământul tăcerii.

Odată cu încheierea legământului, Andrei Rubliov se reapucă de pictat, filmul terminându-se cu înlănțuirea de cadre cu detalii ale icoanelor lui Rubliov, culminând cu faimoasa pictură „Sfânta Treime”.

Impactul cadrelor finale este cu atât mai mare cu cât filmul se desfășoară în alb – negru, lucrările derulate în încheiere fiind singurele cadre color.

Ultima imagine alb-negru este cea a jarului, care poate sugera ideea de flacără creatoare. Aceasta se transformă treptat in roșu fiind prima imagine color din secvența finală. Folosirea predominantă a culorilor ocru, alb, negru, roșu stins este specifica picturilor pe icoane ale epocii.

Negrul veșmântului Maicii Domnului pe fundal roșu, transmite sentimente de tristețe, suferință, in contrast cu albastrul veșmintelor îngerilor arhangheli ce creează senzația de pace sufletească, liniște.

Filmul se încheie cu imaginea unor cai aflați pe o pășune, pe timp de ploaie. Verdele ierbii indică ideea de prosperitate și abundență, iar caii lăsați în libertate pot face referire la eliberarea artistului, dorința lui de a se descătușa de normele impuse de societate și de a se exprima liber prin creație.

 

Teodora Mihaila