aurel-bulacu-dejun-la-iarbaTeatrul „Tony Bulandra” continuă să asigure un spațiu expozițional – în lipsa unei galerii de artă; acest act cultural a fost declanșat în 2013, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, asigurând consumatorilor de artă plastică o ritmicitate nemaiîntâlnită, dar și garanția valorii. Fiecare expoziție a fost deschisă în prezența artiștilor, dar și a criticilor de specialitate, în fața unui public interesat, în general tânăr.
Ne este apropiată ideea de întâlnire a artelor, mai ales că Teatrul este o artă de sinteză. În ultimii ani, în căutarea unui limbaj universal, teatrul circulând în lume, spectacolele au devenit din ce în ce mai vizuale și mai expresive, apelând la comunicarea nonverbală.
Spectacole precum „Bacantele”, „Visele călătorilor de pe Titanic”, „Deliruri”, „Frida – Impresii”, „O vară fierbinte pe Iza”, „Brâncuși – Sărutul”, „Miró”, „Inventatorul iubirii”, „Satierikon” și așa mai departe, au reprezentat obiecte de cercetare spectaculară în adevărate tablouri vivante, mișcate în linia dansului contemporan, create de regizori și scenografi vizionari. În aceste spectacole, impresia creată de imagine se naște nemijlocit, prin impact aproape violent și nu are neapărat nevoie de un suport cultural elitist. Aceste spectacole educă ochiul și urechea în ideea de frumos, într-o manieră nedidactică, ducând la nașterea unei nevoi pentru teatru, o nevoie care nu vine dintr-o necesitate imediată.

Expoziția cu care întâmpinăm publicul în luna Octombrie este semnată de Aurel Bulacu, un artist de marcă, omagiat de revista Uniunii Artiștilor Plastici „Forma”, în numărul 16/2014, revistă publicată la Deva, dar disponibilă și pe internet. La pagina 34 a acestui număr al revistei, întâlnim articolul „Cântarea Cântărilor pentru barbari”, scris de Oliv Mircea. Aici aflăm că pentru artist, CORPUL, în principal cel feminin – nu are valoare decât dacă îi stăpânim energia și apoi îl exploatăm până la sânge, pentru a-l folosi în producția unui ambient. Tehnici ale corpului sau aplicate corpului, energia vitală și sclipirile ei arhaice, ritualuri corporale primitive, ilustrând o religiozitate difuză, toate sunt încorporate în reprezentări profane care se așează în descendența unei modernități care nu a încetat să fie „fecundată” creativ în artele vizuale de un Picasso, de un Modigliani, de un Bonnard, de un Balthus, de un Bacon și așa mai departe.
„Fenomenul erosului devine în abordarea artistică a lui Aurel Bulacu, tema originară și sarcina principală a gândirii nemetafizice și a demersului său artistic”, spune Oliv Mircea.
Și prin această expoziție, teatrul nostru se poziționează printre instituțiile de cultură deschise către forme și mișcări noi, dovedind o bună percepție a fenomenului manifestărilor plastice contemporane. Așa înțelege teatrul să-ti manifeste vitalitatea și curiozitatea. El nu se închide în ceea ce numim peiorativ „provincialism”, nu alunecă în banal, nu coboară ștacheta, ci se plasează dincolo de „curente”, în scara valorilor permanente.

McRanin