Au început cele mai importante lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii Teatrului ”Tony Bulandra”, dacă ne raportăm la ultimii 20 de ani, a precizat astăzi, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă. Declarații pe larg: ”Valoarea lucrărilor depășește 3.000.000 lei și vor fi finalizate vara aceasta. Astfel, în cadrul […]" />
Au început cele mai importante lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii Teatrului ”Tony Bulandra”, dacă ne raportăm la ultimii 20 de ani, a precizat astăzi, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă.
Declarații pe larg:
”Valoarea lucrărilor depășește 3.000.000 lei și vor fi finalizate vara aceasta. Astfel, în cadrul mai multor investiții, parțial finanțate prin PNDL, parțial finanțate de la bugetul local, sunt realizate numeroase intervenții, care au în vedere:
refacerea fațadei
schimbarea scaunelor din sala de spectacol,
schimbarea pavajului exterior,
înlocuirea pardoselii din sala de spectacol,
refacerea rețelelor electrice,
executarea unui sistem acționat electric prin care scena poate fi înclinată,
realizarea unui sistem pentru o mai bună manevrare a decorurilor și pentru fixarea reflectoarelor,
repararea și modernizarea cabinelor pentru actori,
achiziția de echipament performant constând în mixere, console, proiectoare, microfoane, lavaliere, echipament IT,
realizarea instalațiilor de avertizare și de stingere a incendiilor, dar și echipamente de evacuare a fumului și a gazelor fierbinți, compartimentări și uși rezistente la foc, iluminat de siguranță la incendiu, etc.”
- ”Anul acesta festivalul Babel m-a surprins prin dinamismul și diversitate arătate. Îmi este greu să fac un clasament al spectacolelor, dar recunosc că am avut...
- A luat sfârșit cea de-a XII-a ediție a festivalului BABEL dar am păstrat amintiri cu oameni, cu artiști români și străini, cu autori și reprezentații...
- Festivalul Babel FAST, care are loc sub Înaltul Patronaj al Prim-Ministrului României, o distincție rar acordată evenimentelor culturale. Directorul Teatrului Tony Bulandra, Mihai Constantin Ranin,...
- Deschide Orașul! ????? ????, ediția a XII-a a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște, te invită în perioada 10-16 iunie să descoperi o cetate a...
- Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită la Muzeul de Artă, la deschiderea expoziției de pictură comparată „Tema”, semnată de...
Stiri de ultima ora, evenimente, atitudine - OficialMedia.com Liderii UE s-au reunit recent la Bruxelles și au adoptat concluzii privind Ucraina, Orientul Mijlociu, competitivitatea și piața... Articolul O Europă, o piață apare prima dată în Oficial Media. [...]
Stiri de ultima ora, evenimente, atitudine - OficialMedia.com Asociația pentru Cultură ALFA, Liceul Tehnologic „Aurel Rainu” Fieni, Școala Gimnazială ”Diaconul Coresi” din Fieni,... Articolul Povestea Basarabiei se cântă la Centrul Cultural din Fieni apare prima dată în Oficial Media. [...]
Stiri de ultima ora, evenimente, atitudine - OficialMedia.com Astăzi, începând cu ora 15:30, o delegație formată din 7 persoane, 5 reprezentanți ai organizațiilor... Articolul Delegația de mineri va fi primită de premier apare prima dată în Oficial Media. [...]
Stiri de ultima ora, evenimente, atitudine - OficialMedia.com UP DATE: ”Și Sindicatul Muntele reprezentativ la nivelul COMPLEXULUI ENERGETIC VALEA JIULUI transmite solidaritatea deplină... Articolul Sindicatele din penitenciare se alătură protestului minerilor apare prima dată în Oficial Media. [...]
Stiri de ultima ora, evenimente, atitudine - OficialMedia.com Ceremonia de deschidere a exercițiului multinațional SEA SHIELD 2026 s-a desfășurat luni, 23 martie, la... Articolul A început exercițiul SEA SHIELD 2026 apare prima dată în Oficial Media. [...]