A luat sfârșit cea de-a XII-a ediție a festivalului BABEL dar am păstrat amintiri cu oameni, cu artiști români și străini, cu autori și reprezentații care ne-au imbogățit cunoasterea.
În această vară ne-am propus să vorbim cu tinerii actori ai teatrului târgoviștean și ne-am oprit într-una dintre zile alături de Florin Georgescu Jr.
Florin Georgescu Jr. pe scena Teatrului Tony Bulandra
Absolvent al Facultății de Arte „Geo Saizescu”, din București la clasa prof.conf. Virgil Ogășanu și prof. conf Liliana Pană, în anul 2018. De mai bine de șase ani face parte din colectivul Teatrului Tony Bulandra, ”unde am avut oportunitatea să cunosc și să lucrez cu oameni minunați. Mă refer la colegii actori, la regizorii români și de peste hotare, ne mărturisește Florin Georgescu Jr.
Oficial Media: Florin Georgescu, ce te-a impresionat, cum ai descrie Babel-ul din acest an?
Florin Georgescu: O să încep prin a aduce un cuvânt dragului nostru Hugo. Este prima ediție pe care o facem fără el, dar l-am avut în sufletele noastre, în amintirea noastră și în jurul nostru pretutindeni. Unu.
Doi: Bucuria revederii trupelor care au mai participat și bucuria cunoașterii trupelor nou-venite care sunt convins că vor reveni cu drag la Târgoviște. Iar trei, întâlnirea cu prietenii de la Oficial Media, vreau să-i menționez pe Oana și Cristi pentru că au făcut o treabă excelentă și trebuie să se știe asta.
Hamlet, Italia, Richard 3, Romania și Troienele, Ungaria
O.M. Acum te-aș întreba dintre spectacole și poți să fii și subiectiv -dacă ai jucat în el-, poți să nominalizezi spectacolul tău. Zi-mi un spectacol care te-a impactat?!
F.G. Au fost foarte multe spectacole extraordinare, foarte bine executate, dar cel care mi-a atras atenția în mod deosebit a fost Hamlet, teatrul dans, italienii, din punctul meu de vedere acolo a fost o treabă de atlet. Am avut bucuria să am două echipe anul acesta în coordonare, Petroșaniul, Teatrul Dramatic I.D. Sârbu, care a venit cu un spectacol absolut fenomenal, Avarul de Moliere, semnătura M.C.Ranin și coregrafia Hugo Wolff. Și scoțienii mei dragi pe care i-am avut a doua oară, doar că anul acesta Scott a avut și workshop-uri, a fost un festival interesant. Dar Hamlet mi-a rămas foarte aproape de suflet.
O.M. Dacă ar fi să mai numești încă două reprezentații care se apropie de Hamlet al italienilor?
F.G.: Încă două, o să vă sfătuiesc -că mai aveți încă timp- să vedeți astăzi Richard al-III-lea, merită și aș putea spune și spectacolul celor de la Debrețin, Ungaria, foarte bine lucrat…..și încă ceva aș vrea să menționez: mi-a plăcut foarte tare conceptul de tată-fiu, mamă-fiică, mă refer la Micul Prinț România- Coreea.
Florin Georgescu Jr despre el însuși
În anii care m-au format artistic aici la TTB, am jucat și joc în spectacole precum: Oreste, Dulcea pasare a tinereții, Evita tango, Livada de vișini, Trei nunti, Omul cel bun din Seciuan, Salonul nr.6, Madamme Bovary, La lilieci 2.0, O noapte furtunoasa, Prostii sub clar de luna, Argonautas.
Cele mai îndrăgite întâlniri pe care le-am avut aici la Teatrul Tony Bulandra sunt cu eternul Hugo Wolff (Evita, Livada de vișini, Argonautas) cu care am legat o deosebita prietenie), JeungWoo Son (Livada…), Yannis Paraskevopoulus (Oreste) și mai ales McRanin (Evita tango, Argonautas).
Lumea noastră înseamnă în primul rând și întâlnire, tind să cred că este partea cea mai frumoasă
Nu oricine se poate bucura că are șansa să cunoască persoane deosebite și să interacționeze cu alte culturi asa cum avem noi oportunitatea la Tony Bulandra și datorită festivalului Babel.
Provocarea cea mai mare pe care am reușit să o depășesc aici la TTB, a fost sa joc și în spectacole de mișcare/dans. Mă refer la Evita, Argonautas și Madame Bovary.
Imagini neprelucrate, zile de lucru cu ușile închise
Am uitat să o menționez pe pe doamna Johanna Bodor (coregraf), fără de care „codul” pe care îl avem în spectacolul Oreste, nu se putea realiza. Avem șansa să părăsim aceste meleaguri cu producția Oreste pana în îndepartatul Cipru. Acolo o să susținem două reprezentații în perioada 16-22 iulie 2024.
Deci după cum se poate observa, avem o activitate bogată și diversificată. Călătorim mult în afara hotarelor și primim destul de des artiștii care vin să ne surprindă cu stilul și cultura lor teatrală.
Citește și:
”Dulcea pasăre a tinereții” – Premieră la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște