În perioada 06-11 mai, Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea vă prezintă următoarele spectacole:

Spectacol pentru copii- SPECTACOL GRATUIT

”RINA DETECTIV ȘI LUMEA MAGICĂ”

Data: Sâmbătă, 06 Mai 2017 17:00
Sala: Esplanada Teatrului Municipal Ariel din Parcul Zăvoi

de: Tatiana SERGHI
regia și scenografia: Veronica Popescu
texte cântece: Carmen ALDEA VLAD
muzica originală: Viorel GAVRILĂ
Distribuția:
Georgiana MARIN
Tatiana SERGHI
Olimpia DEACONESCU
Diana MITULESCU

Scurtă prezentare a spectacolului:
Cei mici sunt invitați să descopere prin intermediul acestui spectacol frumusețea teatrului de animație cu păpuși într-o poveste ce aduce pe scenă personaje fantastice, eroi nemuritori și creaturi magice.
Personajele Rina, Tina, Bumba, Supereroul Eupot, Generalul Hopasus,  Bătrânul Înţelept de pe Munte, Vitamină şi Vrăjitoarea Intergalactică Crona vă aşteaptă să le aflaţi povestea şi să le fiţi alături în aventura vieţii lor.

Spectacol pentru publicul larg- PREȚ BILET 15 LEI
”SCAUNELE”

Data: Marți, 09 Mai 2017 18:30
Sala: Cinema Geo Saizescu
de: Eugène Ionesco
traducere: Vlad Zografi și Vlad Russo

Regia artistică: Alexandru Boureanu
Scenografia: Francesca Cioancă

Distribuția:
Camelia Constantin
Dan Constantin
Motto: „Poate că pentru lume ești o singură persoană, dar pentru o anumită persoană, ești întreaga lume.” – Gabriel Garcia Marquez

Pe ele ne așezăm drept și gândim strâmb. Sunt mereu lângă noi – găsim în casele noastre. Confecționate din toate tipurile de materiale de construcție: lemn, metal, plastic, hârtie, ciment, textile, piatră, gheață… Numărul lor îl depășește pe cel al oamenilor. În general, ele au patru picioare dar, pot avea mai multe… sau mai puține: 3, 2, 1. Zero? Existența lor datează, probabil, de la începutul omenirii. Foarte puțini dintre noi au, câte unul, la cap. Multiple forme și culori – dimensiuni și forme, au! Nu știi niciodată cum cazi de pe ele! Dacă unul e prea înalt, atunci poți să cazi rău! Doar un singur autor de geniu s-a gândit la el – ca la o mulțime – și acestea au devenit celebre în toată lumea prin textul său. Fiecare dintre acestea (și nu numai) ar trebui să îi mulțumească lui Eugène Ionesco pentru acest colosal imn dedicat lor. Domnia sa a creat un univers în doi cu ele, în care ne invită la o reflectare de o rară profunzime intelectuală: într-o insulă a Asiriei patronată tacit de Semiramida, într-un Babilon proiectat în viitor, alături de Mareșalul său, nutresc trecerea spre veșnicie. Lumea circului existențial ionescian este presărată de semiologie biblică precum un potop care înconjoară locuința, cele 12 uși sau, cele despre care vorbesc personajele noaste, în număr recomandat de autor de exact 40… Oratorul are și el unul pentru sine. Mereu va avea forma și locul lui.”, a declarat regizorul Alexandru BOUREANU.
P.S.: „Viața nu are subtitrare, ori o înțelegi ori nu…” – Wolf Wildfire

Spectacol pentru publicul larg- PREȚ BILET 15 LEI
„BEFORE BREAKFAST”
Data: Joi, 11 Mai 2017 18:30
Sala: Zăvoi

un spectacol de: Constantin FLORESCU
adaptare după: Eugene O’NEILL

cu Iulia VERDEȘ

Regia artistică: Constantin FLORESCU
Muzica originală: Mihai BALABAȘ, Marina PÎNGULESCU
Scenografie: Arh. Costin FIERĂSCU
Lumini: Ionuț MARINACHE
Sunet: Liviu TOMA
Butaforie: Diana MINULESCU
Regizor tehnic: Cristi BUNESCU

Concepută inițial de autorul ei Eugene O’Neill ca o dramă,spectacolul „Before Breakfast” al Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea este un pretext de dezbatere a problemelor cuplului într-o manieră grotesc-comică.
Realizatorii spectacolului propun publicului un salt peste bariera realului într-un ocean al emoțiilor exprimate direct, al senzațiilor reci și fierbinți ale sufletului pe care, de cele mai multe ori, nu le recunoaștem sau nu vrem să le recunoaștem. Actrița Iulia Verdeș conduce ca un ghid misterios și transparent spectatorul spre dilema eternă: „De ce trăim în cuplu?!”.
Atmosfera este creată vizual de către scenograful-arhitect Costin Fierăscu, în deplină armonie cu muzica realizată de Mihai Balabaș și Marina Pîngulescu.
Cinematograful „Geo Saizescu” vă oferă spre vizionare în perioada 6-11 mai următoarele producții cinematografice:

– Animația dublată în limba română, Deep: O aventură nesfârşită, care ” îi va cuceri pe cei mici cu o călătorie plină de umor, culoare şi magie tocmai în adâncul oceanului, printre creaturi marine nemaivăzute şi peisaje spectaculoase.
(film digital 3D dublat în limba română)
(perioada de difuzare: 06-27 mai)

– The Circle cu personajul principal interpretat de Ema Watson care se angajează la „The Circle”, un gigant tehnonolgic care crează identități online complete și extrem de transparente, pe principiul „secretele sunt minciuni”
(film digital 2D subtitrat în limba română)
(perioada de desfășurare: 06-12 mai)

-Guardians of the Galaxy Vol. 2 în care Gardienii trebuie să se lupte pentru a-și putea întreține familia nou formată. În acest timp, ei descoperă misterele care înconjoară originea lui Peter Quill.
(film digital 3D subtitrat în limba română)
(perioada de difuzare: 04-10 mai)

-Alien: Covenant: Având ca destinație o planetă dintr-o parte indepărtată a galaxiei, echipajul navei colonie Covenant descoperă ceea ce ei cred că este un paradis neexplorat, dar este de fapt o lume întunecată si periculoasă al cărei unic locuitor este sinteticul David (Michael Fassbender), supraviețuitorul expediției eșuate a navetei Prometheus. (film digital 2D subtitrat în limba română) (perioada de difuzare: 11-16 mai)

Vă așteptăm cu drag!
Biletele se pot achiziționa de la sediul cinematografului Cinematografului “Geo Saizescu”
(B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea)
REZERVĂRI
Telefon
0741 287 911

Pentru mai multe detalii privind activitatea Teatrului Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea ȘI Cinema „Geo Saizescu”, urmăriți:
http://www.arieltheatre.ro
https://www.facebook.com/teatrul.ariel/
http://www.cinemageosaizescu.ro
https://www.facebook.com/cinemageosaizescuvl/