Regizorul și profesorul de teatru de la Edinburgh College, Scott Johnston, a realizat un spectacol de teatru experimental pentru Festivalul BABEL 2019, doar cu voluntari ai Teatrului Tony Bulandra, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.

„We are made of star dust” („Suntem făcuți din praf de stele”) a avut o reprezentație în festival, și este reluat, încă din luna septembrie, ca spectacol al stagiunii 2019/2020, cu reprezentații în fiecare lună. Poveștile din spectacol sunt, în mare parte, scrise de acești copii talentați, sub îndrumarea lui Scott.

Distribuția este formată din: Anca Gabriela Vezeteu | Ioana Teodora Brezoi-Mirică | Iulia Elena Stroie | Camelia Elena Barbu | Ștefania Beatrice Stelea | Dariana Rebeca Zamfir | Anca Elena Bălaș | Maria Emma Istrate | Remi Iulian Dobre | Horia Mihai Rizescu | Robert Iamandi | Andrei Vlad Vasile | Dariana Irina Vasile | Ștefania Nițescu | Elena Bălan

I-am reîntâlnit pe voluntarii Babel la reprezentația din 20 septembrie, tot plini de emoții, dar de data aceasta mai ”adaptați și constanți” așa cum se definesc chiar ei: ”am învățat să ne adaptăm și am căpătat o anumită fluiditate. Deja știm ce urmează, am învățat să lucrăm cu sunetistul, cu muzica și deja acum putem să anticipăm, acum urmează să se termine melodia, acum putem interveni, acum avem o anumită stare care ne ajută să avem totodată și o energie și ceva constant, acel ceva constant care ne lipsea la prima reprezentație.”

Întrebări și răspunsuri pe care și le-au adresat tinerii ”actori”, tocmai pentru că cele mai profunde sentimente și trăiri se află în ființa lor.

Nițescu Ștefania: Îți aduci aminte când la repetițiile noastre s-a înțepat Scott într-o pioneză?
Dobre Iulian Remi: Îmi aduc aminte și a fost un moment foarte, foarte amuzant. Și mai amuzant de atâta a fost faptul că s-a înțepat de două ori, prima oară luând pioneza și punând-o pe masă, încercând să scape de ea, și apoi găsind alta…

Vasile Vlad: Cum a fost ieri să cazi, adică alaltăieri când te-au împins?
Iamandi Robert: Toată lumea crede că am căzut din greșeală, dar a fost planificat și răsplanificat înainte cu ore, chiar zile dacă aș putea spune.

Stroe Iulia Elena: Cum a fost premiera piesei pentru tine, din culise?
Neagu Charlote Cristiana: În primul rând mari emoții s-au văzut pe fețele celor care care au venit să vă vadă și foarte mari emoții pentru mine, deoarece stăteam la traduceri. Foarte greu.

Bălaș Anca: Te-ai gândit vreodată că oamenii vor avea o reacție pozitivă asupra spectacolului nostru?
Elena Bălan: Nu știu dacă am crezut vreo secundă că o să fie așa, cum a fost reacția după primul spectacol, însă mi-am dorit, iar feedback-ul publicului mai ales la aplauze, m-a încărcat cu o energie care nu se compară cu nici o altă experiență pe care am avut-o până acum.

Brezoi Teodora: Ce simți și ce gândești când te afli în spatele cortinei in timpul spectacolului?
Zamfir Rebeca: În spatele cortinei se întâmplă numeroase lucruri pe care publicul nu cred că și le poate imagina, dar eu cel puțin recit monologurile și replicile colegilor atunci când sunt pe scenă, și deasemenea ne amuzăm cu privire la glume și pozne pe care le facem sperând ca publicul nu ne aude.

Vasile Vlad: Din multitudinea de repetiții care te-a încărcat emoțional cel mai mult?
Istrate Maria Ema: Repetiția mea favorită a fost prima repetiție cu Scott, pentru că am creat o legătură minunată alături de colegii mei și de Scott. Dar cea mai emoționantă repetiție a fost cea a avanpremierei, deoarece au fost prietenii noștri din Scoția în public și cei din India și am vrut ca totul să iasă foarte bine și să-i surprindem într-un mod plăcut.

Istrate Maria Ema: Cum a fost experiența ta cu….cea care ne-a învățat dansul pentru September song?
Brezoi Teodora: Cred că a fost o experiență uluitoare dat fiind faptul că nu am mai colaborat cu persoane din străinătate, și  am reușit să ne înțelegem atât de bine într-un timp atât de scurt. A fost o experiență pe de altă parte care mi-a dat fiori și m-a făcut să-mi fie teamă pentru că nu era deloc stilul meu de dans, eu sunt foarte mult pe dans tradițional și pe contemporan. Ceea ce fac aici este cu totul altceva și am avut atât de mari emoții pentru că se presupune că sunt centrul atenției la dans și dacă greșesc acum totul pică pe mine și de fiecare dată am atât de mari emoții, însă știu că dacă zâmbesc și mișc din mâini totul va fi bine.

Brezoi Teodora: Din cum ne cunoști și din cât cunoști distribuția spectacolului, câți dintre noi au știut ceea ce se va întâmpla cu dansul și câți au pășit pentru prima oară pe ritmurile muzicii?
Vasile Vlad: Nu pot să zic că mai mult de jumătate. Dar jumătate dintre ei au fost pentru prima oară când au făcut pași de dans pentru un spectacol, nu pentru un club, pentru mine nu a fost prima oară când am dansat, dar pentru ei sigur a fost, s-au văzut emoțiile, s-a văzut că s-au străduit să facă acel dans, să se miște.

Vasile Vlad: Ce părere ai despre decor și cum ne-a ajutat sau ne-a încurcat în timpul spectacolelor?
Vasile Dariana: Decorurile ne-au ajutat de multe ori, dar de cele mai multe ori ne-a adus mari probleme mai ales partea cu valizele; de fiecare dată întervine problema cine, unde să se pună, când să-și ia valiza, unde să o pună, unde să o ducă, stai că m-am încurcat de valiza ta, nu o lua tu pe aia că e a mea și tot felul de lucruri de genul acesta, dar de cele mai multe ori decorul este un mare ajutor pentru că ne este mult mai simplu să ne coordonăm, să ne așezăm, să ne organizăm.

Vasile Vlad: De ce crezi că timpul se micșorează de la o reprezentație la alta?
Brezoi Teodora: Noi, la început, la prima reprezentație a spectacolului, am avut foarte mari emoții pentru că încă nu ne adaptasem cu melodiile, cu sunetul și încă nu ne știam foarte bine replicile, trebuia făcut spectacolul în două săptămâni, nu aveam o fluiditate, efectiv blocuri de replici, de idei, în spatele cortinei eram agitați și nu știam ce urmează, însă cu timpul, odată cu plecarea lui Scott, pot spune, am învățat să lucrăm unii cu alții pentru că nu mai aveam o persoană care să ne ghideze și a trebuit să ne ghidăm unii pe alții. Si ne-am învățat replicile unii altora, am învățat să ne adaptăm și am căpătat o anumită fluiditate. Deja știm ce urmează, am învățat să lucrăm cu sunetistul, cu muzica și deja acum putem să anticipăm, acum urmează să se termine melodia, acum putem interveni, acum avem o anumită stare care ne ajută să avem totodată și o energie și ceva constant, acel ceva constant care ne lipsea la prima reprezentație.

Brezoi Teodora: Ștefania, de ce vorbești repede?
Stelea Ștefania: Nu am o explicație concretă pentru faptul că vorbesc repede, doar că pur și simplu am foarte multe idei în cap care îmi vin foarte rapid și simt nevoia să le exprim cât de repede posibil până nu le pierd. Așa că atunci când Scott a decis ca eu să vorbesc foarte repede în timpul spectacolului, a fost pentru că atunci când îmi citeam monologul o făceam foarte, foarte repede și el neștiind limba română atât de bine, nu putea să înțeleagă. Dar a spus că dacă asta e chestia ta și nu te pot chinui să te fac să vorbești mai încet, partea ta va începe astfel: Bună, sunt Ștefania și vorbesc mai repede decât orice altă fată din Târgoviște.

Imagini de la prima reprezentație a spectacolului ”We are made of star dust” în cadrul Festivalului Babel 2019: