Ce este teatrul? O definiţie altfel, aşa cum ne place nouă. Alina Nelega (în Secolul 21 – Scena Publică, 2008, pp. 287-288) ne oferă definiţia teatrului sub forma unei dramatizări. Să vedem ce spun personajele ei:

«Omul care mănâncă varză: Teatrul e… acolo, uite-l! Peste drum.

Omul care mănâncă fasole: Teatrul e… un om.

Femeia de serviciu de la bancă (gesticulând cu teul):…. mai bine te-ai ocupa şi tu cu ceva serios, omule, că te văd tânăr şi puternic, du-te la muncă… să-ţi faci un rost în viaţă.

Secretara literară: Ia mai lasă-mă, dragă! Nu vezi că am măseaua umflată? (fugind). Te iubesc, dragă, vă iubesc pe toţi! Iubesc actorii, iubesc regizorii, iubesc teatrul…! Gata, adio!

Paznicul de la bancă: Teatrul…? Păi, cred că e o formă de artă… Şi-acum circulaţi vă rog, hai, circulaţi!

Criticul de teatru: Teatrul e… greu de explicat.. e ceva.. e… sublimul! sublimul! asta e teatrul!

Băiatul care vinde ziare: E… aşaaaa.. cum să spun… ceva… ăăă… n-am fost niciodată, dar.. ştiu! E ceva… ce se învaţă. E istorie. Ăla se bate cu ăla. Şi iese un război. Asta e teatrul. Istorie.

Regizorul de teatru: Eu… nu pot să spun ce e teatrul. Pot să spun doar ce nu e teatru.»

Teatrul – un concept atât de simplu şi totuşi atât de greu de definit. Pentru fiecare dintre noi teatrul are o altă valoare, poate fi o simplă clădire, o instituţie, un om, o scenă, o formă de artă, un abis sau un apogeu. Teatrul este viaţă expusă într-o vitrină. Şi se-ntâmplă de multe ori să nu ne placă ce vedem, chiar dacă suntem noi acolo. Ne e frică de gândurile noastre spuse făţiş, ne e frică de imaginea noastră pură, adevărată, neretuşată. Probabil din această cauză ne raportăm la modelele din advertising şi încercăm să atingem nişte realităţi utopice prin refugiul în consumerism. Ne cumpărăm fericirea, imaginea, viaţa ideală…

Teatrul înseamnă întoarcerea către tot ce este uman. Şi sunt puţini cei care se mai bucură de sentimente, de naivităţi sau excentricităţi care vin din interior. Pentru că lumea înconjurătoare e tot mai plastică. Şi nu puţine sunt sfaturile din reviste care te învaţă cum să nu mai fi om. Cum să cucereşti sau să te faci plăcut în 10 paşi simpli. Sau cum să te îmbraci şi să te machiezi ca să fii.. la fel ca ceilalţi. Totul e standardizat. După cum zicea şi marele actor Gheorghe Dincă: “oameni puţini… restul populaţie”.

În teatru înveţi în primul rând că omul este o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Că tot ceea ce ar putea părea penibil în societate este de fapt normalitate. Îţi dai jos ochelarii de cal şi vezi şi-n stânga şi-n dreapta. Te urci pe un scaun şi ţipi, urli, scoţi tot ce se află-n tine. Şi e valoros… Mai ştiţi cum în şcoala generală se învăţa următoarea frază: “teatrul are menirea de a îndrepta moravurile societăţii”. Mă întreb ce putere mai are teatrul acum să îndrepte ceva, când există atâtea alte forme care susţin reversul.

Teatrul înseamnă o călătorie pe drumul: autor-text-regizor-actor-scenă-public. ( Sursa: Teatrul ”Luceafarul”)

TARGOVISTE TEATRUL TONY BULANDRA- Program spectacole FEBRUARIE